VALI UMBRĂ:
Totul a-nceput când am ales să scriu ce simt.
Eram ciutan, cântam pe unde apucam,
Puneam în versuri ce trăiam și ce vedeam,
Doream să fiu MC pe scenă, nu-mi păsa de faimă, bani.
I-am studiat pe cei mai buni, ce bine se-auzea Deliktu’
Și Vexxatu-n căști de pe caseta mea!
Muzica de multe ori mă tot trecea prin stări,
O lume fără granițe trase între țări.
Cobori și cazi, dar ea te trece peste,
Sunetele calde când ești trist sau vesel.
Nimeni nu poate fi ca ea, să-ți cunoască
Toate sentimentele și ce ai în cască.
Muzica mă definește ca și persoană,
Nu mă judecă, ci vindecă orice rană,
Am încredere în ea mai mult decât în orice altceva,
Știu, nu mă va trăda!

Toate grijile se duc, vers cu vers,
Simt că am mai multă forță, simt că plutesc.
Îmi place, știi, să fiu surprins,
Prin pasaje muzicale să mă simt destins.
Am pedala apăsată, îi dau volum,
Gândurile vin, le-mbin, să le compun acum.
De când doream s-o zic: Da, sunt nebun!
Dacă nu dau pentru oameni eu mă descompun!

În fine-acum te iau, te trag, te duc departe,
Limpede nu poți vedea decât în tine, frate!
Inima nu te minte, nu te vinde, ascult-o bine,
Nu contează ce zic alții, vezi ce faci cu tine!

Vin din underground - VALI!
Știi că nu mă poți păcăli!
Am trecut prin foc și ploi,
N-o să dau acum înapoi!

COJO:
Centura pe lock,
Pun casca la fel,
Două mâini pe volan,
Pedala apăsată, pistonu’ la cer,
Cu motoare turate, bară la bară, iau startu’,
Mă depășesc pe mine și, după, p-altu’.
Panta-i o cumpănă hardcore,
Calc-o, Bumblebee, 3, 2, 1, și!

VALI UMBRĂ:
Când totu-i lejer și n-apeși pedala bine, pierzi din start la plecare.
Îți dai două palme și-ncepi să-ți revii, pentru că vine-o pantă mai mare.
Tensiunea crește odată cu ritmu’, viteze și flow pe beat-uri de grime.
Tre’ să fii mereu cu un pas în față, sari peste hopuri și caută să lupți,
Optimus Prime!

COJO:
Tac, tac, tac, tac, tac
Eu cu mine pe panică, frică mecanică,
N-are dinamică calea de comunicare.
Dacă depinde de-o jalnică teamă letargică,
Firea-mi empatică o să mă ducă către exteriorizare.
Destul îmi contest textele interioare,
Față de restu-mi efasez feste esențiale.
Carență, stare de pură demență,
Carantină pe Tartar, turbează titanii să-i las afară,
Ca să mă bage pe mine-napoi în pământ!
Tare ca Marte, moartea și Thanatos s-au ascuns.
Avatar cathartic, l-am înfrânt p-Erebus.
Alerg moartea, Charon pe barcă.
După Pythia la Delphi gonesc, sufletu’ nu mai poa’ să tacă.
Anxietatea trage tare pe coate,
Crede că mai poa’ să rupă din mine înc-o parte.
Zi de metrică, să pară c-ai citit și tu o carte.

De la muze citire, te-aș bate să crăpi cu fața-n pământ.
Dacă te mulțumești tu cu tine și nu vrei să devii mai mult,
Dacă teama te face să crezi că nu poți, nu te limita.
Recunoaște că oamenii din juru’ tău sunt principalu’ motiv pentru care tu nu poți înainta,
Așa că fugi!
E ok să fii singur dacă treb’e să plângi.
Unde vrei, dacă vrei, să ajungi?
Tu cu tine de vorbă, fără nimeni-ntre voi, bă, ‘ncearcă s-asculți!
Cu timpu’ te prinzi de tot ce-ai pe inimă,
Singur simți tu cum treci de limită.
Dacă n-o faci tu, eu n-am cum, tu pierzi, ia o pauză acum
Și du-te, caută-te, frate-miu!